Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_47

FCM Dorohoi a disputat miercuri, 20 februarie, cel de-al cincilea meci de pregătire din 2013 pe care l-au disputat împotriva celor de la Bucovina Rădăuţi. Partida s-a disputat la ora 12:00, pe terenul II din baza sportivă „1 Mai” Dorohoi.

Ambele echipe au început bine meciul însă fazele importante de poartă s-au lăsat aşteptate. Prima acţiune mai importantă a fost în minutul 43 când Eduard Sandu a expediat un şut puternic din interiorul careului, mingea lovind bara. Scorul la pauză a fost 0-0.

Imediat după reluare, Bucovina Rădăuţi a reuşit să deschidă scorul prin Ionuţ Duţică în minutul 53. Dorohoienii au replicat după doar 5 minute, când Eduard Sandu a reuşit să egaleze cu un şut din şase metri. Până la sfârşitul meciului ambii antrenori au rulat întreg lotul de jucători însă nu au mai fost faze importante de poartă. Meciul s-a încheiat 1-1.

„A fost un meci echilibrat, ambele echipe s-au mișcat bine şi sunt multumit. Trebuie să arătăm roadele cantonamentului de şapte zile de la Vatra Dornei pe care l-am facut. Totuşi se vede acum prospeţimea fizică a jucătorilor după această pregătire. În retur ne propunem să ne salvăm de la retrogradare şi să reuşim ca la vară să transferăm doi jucători cu experienţă.”, a declarat pentru Dorohoi News, Manuel Costachi, preşedintele clubului Bucovina Rădăuţi.

FCM Dorohoi a „pierdut” în această pauză competiţională trei oameni importanţi (Boboc, Doboş şi Porfireanu) însă s-au întărit cu alţi şase jucători.

Până la această dată au venit în lotul echipei FCM Dorohoi Atudorei de la FC Botoşani, Filip de la Sporting Suceava, Barabaș de la Chiajna II şi Ionescu Răzvan şi Amarinei Marian ambii fiind juniori de la Dante. Totodată este posibilă şi venirea lui Stancovschi de la FC Botoşani.

„Acest meci a fost unul echilibrat pe un teren dificil şi sunt mulţumit de prestaţia jucătorilor. Sperăm să mai disputăm un amical pe teren sintetic cu Miroslava în data de 1 martie. Stadiul echipei este mulţumitor după meciurile amicale însă rezultatele se vor vedea în campionat dacă ne-am pregătit bine sau nu.”, a declarat pentru Dorohoi News, Vespazian Colban, antrenorul echipei FCM Dorohoi. (Andrei B.)

Vezi Galerie FOTO de la meci, Click AICI!

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_47Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_01Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_02Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_04Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_05Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_08Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_12Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_21Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_27Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_28Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_36Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_39Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_41Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_45Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_49Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_51Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_53Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_55Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_57Amical FCM Dorohoi - Bucovina Radauti_59
DorohoiNews.ro, 21-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro